Întrucât sărbătoarea liturgică a Buneivestiri va avea loc acest an în cursul zilelor de peste săptămână, la învitația parohului și a consiliului parohial, hramul bisericii și sărbătoarea comunității parohiale a fost celebrată în după amiza zilei Dumincii a treia din Postul Paștilor, dedicată Sfintei Cruci.
Pentru a intra, chiar și anticipat, în spiritul de bucurie aducătoare de speranță și de perspectivă eshatologică, întreaga adunare liturgică a fost însuflețită de un adevărat ton de sărbătoare. Atât comunitatea gazdă adunată, la care s-au alăturat și alți credincioși veniți din alte parohii împreună cu păstorii lor sufletești, atmosfera liturgică a textelor sacre ale sărbătorii Buneivestiri, la care se adaugă și simbologia culorilor liturgice folosite, au creat momentele de har specifice unei solemnități împortante.
Sfânta Liturghie a fost o frumoasă concelebrare a mai multor preoți, în mijloc avându-l pe părintele protopop Eduard Fischer, iar în jurul Sfintei Mese pe părinții Daniel Bonea de la biserica “Sfântul Anton”, Cristian Sabău de la biserica “Sfântul Iosif” ambii din Satu Mare, respectiv pe părinții Ioan Sas de la Viile Satu Mare, Armand Dan de la Cionchești și Noroieni, împreună cu parohul gazdă, părintele Gheorghe Simion.
Predica părintelui protopop s-a centrat pe Misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu și pe rolul fundamental jucat în cadrul planului de mânturie de către Preacurata Fecioară Maria. Circumstanțele păcatului originar și consecințele acestuia determină promisiunea milostivă a Tatălui ceresc de a realiza odată reabilitarea omului dezbrăcat de dumnezeiasca asemănare cu care i-a fost îmbrăcat chipul prin creație. Pentru ca Dumnezeu să poată atinge ceva ce în mod natural nu face parte din firea Sa ontologică, Acesta prin întruparea Fiului “experimentează” natura decăzută a neamului omenesc, dar pentru ca această acțiune mântuitoare să se poată realiza, Fiul are nevoie de întregul periplu al naturii umane pe care-l va dobândi prin disponibilitatea Feciaorei Maria, care acceptă această misiune. Cu toată această chenoză sau coborâre a lui Dumnezeu în mijlocul celor mai de jos ale oamenilor, Tatăl prevede totuși în dumnezeiasca Sa providență o ființă curată, pe deplin curățată de orice pată a păcatului strămoșesc, pe care Arhanghelul Gavriil o salută conform stării acesteia, adică “plină de har” din moment de Domnul îi stă alături. Încredințându-se cuvântului îngeresc, care-i explică felul în care Spiritul Sfânt va lucra asupra acestei neprihăniri, Maria acceptă să fie Mama Fiului celui Preaînalt, regele desăvârșit, întrecând sublima domnie a înaintașului său David, devenind adevăratul păstor al noului popor născut din patriarhul Iacov (Israel), care este Biserica. Misterul întrupării este un pas premergător și indispensabil în vederea împlinirii misiunii Pascale, prin care umanitatea desfigurată de condiția păcatului, odată coborâtă în și prin moarte, va cunoaște prin învierea lui Isus adevărata reabilitare mântuitoare. Sărbătorind Bunavestire, în mod implicit, se face împărtășirea sacramentală la Misterul Pascal al mântuirii lumii.
După terminarea Sfintei Liturghii, părintele Gheorghe Simion a mulțumit pentru comuniunea în rugăciune, pentru dorința și prezența de a fi alături de comunitatea parohială, invitându-i pe toți cei prezenți la obișuita agapă creștină.
Protopopiatul Satu Mare