Logoul Parohiei Sf. Arhangheli, apa unui râu traversat de două poduri şi biserica superbă. Suntem noi, creştinii aleşi prin botez să facem parte din noul popor a lui Dumnezeu care este Biserica.
Râul în nuanţe diferite de albastru, înseamnă diversitatea confensională şi etnică a oraşului. Este factorul de fertilitate de origine divină, ploile şi roua aduc rodire şi exprimă bunăvoinţa lui Dumnezeu.
Cele două poduri, care facilitează trecerea de pe un mal pe celălalt, simbolizează trecerea de la pământ la cer. De la condiţia umană la viaţa veşnică. Aceasta se realizează acceptând crucea zilnică, cruce care devine mai mult decât un semn, devine un sacrament al Mântuirii.
Crucea de pe faţada bisericii noastre are forma stilizată a unui toiag de păstor. Dumnezeu deleagă anumitor oameni o funcţie pastorală în Biserică. Autoritatea păstorului este evidentă, ea se întemeiează pe devotament şi iubire.
Isus Cristos este fântâna de « apă vie» a Noului Testament. Este glasul apei din coasta lui Isus de pe Cruce ne dă siguranţa că Dumnezeu este în mijlocul nostru şi ne spune: Vă iubesc.