Sub auspiciile materne ale Maicii Sfinte, în după amiaza diminicii a 19-a după Rusalii, fii și fiicele ei spirituale și-au unit intențiile de rugăciune în cadrul întâlnirii deja tradiționale ale membrilor Reuniunilor Mariane de pe cuprinsul Protopopiatului Satu Mare. Gazdele întâlnirii au fost credincioșii marianiști din Parohia Odoreu, păstoriți de pr. Ionel Jurja.
După primirea atentă și călduroasă a gazdelor, evenimentul a debutat cu intonarea unui vechi imn marian, intitulat Jurământul sodalilor, urmată de cuvântul de deschidere, rostit de părintele Jurja, care a făcut o frumoasă și amplă prezentare a istoricului Reunii Mariane din Parohia Odoreu, arătând și câteva clișee specifice timpurilor de odinioară, cărora le stă mărturie primul steag marian din 1935, recuperat din veche biserică greco-catolică a satului. Printre mărturiile scrise și păstrate, părintele Jurja, fiu al satului, a presărat și propriile amintiri și trăiri din timpul copilăriei și a anilor de interzicere a Bisericii Greco-Catolice, când credincioșii din Odoreu, deși frecventau formal o parohie ortodoxă, strecurau picături de spiritualitate marianistă greco-catolică, atât prin recitarea Rozarului dinainte de Sf. Liturghie în duminici și sărbători, precum și prin oficii specifice de rugăciuni care se făceau în mod special la funeraliile membrilor Reuniunii Mariane. Aceste frumoase obiceiuri au fost reluate după libertatea Bisericii, cu intenția de a crea o punte de continuitate până în prezent.
A urmat reciterea solemnă a Rozariului de bucurie, după care părintele Jurja a cântat o altă frumoasă și veche cântare mariană, cu multe strofe, pe care foarte puțini o cunoșteau dintre cei prezenți, dar care, de asemenea, a făcut parte din moștenirea marianistă a celor din Odoreu.
În continuarea întâlnirii părintele Jurja a expus o frumoasă meditație intitulată Sfânta Maria în familia noastră, care este practic o frumoasă cugetare teologico-spirituală inspirată dintr-o veche publicație de spiritualitate mariană, dar care-și găsește actualitatea ei și în raport cu reperele creștinismului contemporan, prin care Maica Domnului, în toate realitățile misterelor vieții sale, rămâne în mod perpetuu un model de urmat pentru familille creștine.
Înainte de încheierea evenimentului, a adresat celor prezenți câteva cuvinte și părintele Eduard Fischer, Protopopul de Satu Mare, care a subliniat importanța comuniunii în rugăciune și a împărtășirii continue ale acelor valori cu care experiența Reuniunilor Mariane a îmbogățit spiritual Biserica Greco-Catolică și care continuă această nobilă misiune printre preocupările ei pastorale.
A fost anunțată data și locul următoarei întâlniri reunite, gazdă fiind cei din Parohia Botiz, care prin glasul părintelui paroh, Nicu Huzău, a făcut o călduroasă învitație de a participa într-un număr cât de mare în seara sărbătorii Întrării în Templu a Maicii Domnului (21 Noiembrie).
După binecuvântarea invocată asupra tuturor celor prezenți de către părintele Protopop, toată lumea a fost pftită la o agapă frățească pregătită în incinta casei parohiale.
Jurământul sodalilor (ucenicilor)
Sus cu toți azi ridicați
Mâna voi surori și frați,
Pe Maria s‘o lăudăm,
Juruință să-i jurăm.
Da‘ți jurăm azi cu toți ție,
Noi, credință, o, Marie.
Din primejdii ne‘ai scăpat,
În dureri nu ne’ai uitat,
Ranele ni le‘ai legat,
Inima ne‘ai vindecat.
Pentru aceea îți jurăm noi ție
Azi, credință, o, Marie.
Jurământul nostru sfânt
Îl vom duce în mormânt,
Steagul tău nevinovat
Îl vom păzi ne‘ncetat.
Da’ți jurăm azi cu toții ție,
Azi, credință, o, Marie.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. Amin.