La tine alergăm, fericite Iosife, în necazul nostru și plini de încredere cerem ocrotirea ta, după aceea a sfinteisf iosif tale soții.

Pentru sfânta legătura de dragoste ce te-a unit cu neprihănita Fecioara Născătoare de Dumnezeu și pentru dragostea părintească ce ai avut-o către Pruncul Isus, te rugăm fierbinte să privești cu bunăvoința la moștenirea pe care Isus a dobândit-o cu sângele său și, prin puterea și ajutorul tău, să ne aperi in nevoile noastre.

Apără, păzitorule preaînțelept al dumnezeieștii Familii, neamul ales al lui Isus Cristos.   Îndepărtează de la noi, preaiubitorule părinte, toate rătăcirile și patimile. Preaputernicul nostru ocrotitor, vino in ajutorul nostru în această luptă împotriva puterii întunericului.

Și precum odinioară ai scăpat de primejdia morții pe Pruncul Isus, tot așa apără acum sfânta Biserica a lui Dumnezeu de cursele vrăjmașe și de orice nenorocire și întinde pururea peste fiecare dintre noi ocrotirea ta, pentru ca, sprijiniți de pilda și ajutorul tău, să trăim și să murim in sfințenie și să dobândim fericirea veșnică.

Tu cunoști dorințele, necazurile și speranțele noastre. Venim la tine, căci știm că vom afla în tine un puternic ocrotitor. Și tu ai cunoscut încercările, oboseala, truda; dar sufletul tău, plin de cea mai adâncă pace, a tresăltat de bucurie avându-l aproape pe Fiul lui Dumnezeu, încredințat ție, și pe Maria, preadulcea lui Mamă.

Ajută-ne să înțelegem că în munca noastră nu suntem singuri; să știm să-l descoperim pe Isus alături de noi, să-l primim prin har și să-l păstrăm cu fidelitate, așa cum ai făcut tu.

Dobândește-ne harul ca in familia noastră totul să fie sfințit, în iubire, în răbdare, în dreptate și în căutarea binelui pentru toți. Amin.