Originea și studiile 150px-Todea

         Alexandru Todea s-a născut la 5 iunie 1912,

la Teleac, al 13-lea din cei 16 copii ai familiei de țărani a lui Gheorghe și Maria Todea. Studiile primare le-a urmat în satul natal și la Căcuci, iar clasele gimnaziale la Reghin. Clasele superioare le-a urmat la Liceul de băieți român unit "Sfântul Vasile cel Mare" de la Blaj. În anul 1933, în sesiunea iunie, a promovat examenul de bacalaureat.

În toamna anului 1933 a fost admis student în anul I la Academia de Teologie din Blaj. După un an de studii la universitare urmate la Blaj, în toamna anului 1934, mitropolitul Vasile Suciu l-a trimis pentru studii teologice superioare la Roma, la Colegiul „De Propaganda Fide”. Întrucât în anul universitar precedent urmase (și promovase) anul I la Academia de Teologie de la Blaj, în Cetatea Eternă a fost admis direct în anul al II-lea de Filosofie, iar apoi a urmat încă cinci ani de Teologie. În acest timp a primit ordurile sacre, celibatar fiind.  

După ce Alexandru Todea a terminat studiile superioare de teologie, și-a susținut teza de doctorat cu titlul De doctrina milenaria, tractatus exegetico-dogmaticus, în anul 1940, fiind promovat doctor în Teologie.  

 Activitatea pastorală până în 1948

            La 11 decembrie 1938, în timp ce era student în anul al IV-lea de Teologie, a fost hirotonit la Roma diacon de către Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, în prezența ambasadorilor României acreditați pe lângă Italia și Sfântul Scaun.

Pe 25 martie 1939, de sărbătoarea Bunei vestiri, tânărul diacon Alexandru Todea a fost hirotonit preot, la Roma, de către episcopul rus greco-catolic din diaspora, Alexander Evreinov, menționat uneori ca Bishop Evrainoff.  

În anul 1940 a revenit în țară și a fost numit cu funcția de secretar mitropolitan, în timpul arhipăstoririi mitropolitului Alexandru Nicolescu, precum și la începutul vacanței scaunului mitropolitan, sub administrația apostolică a episcopului Valeriu Traian Frențiu.  

Din 1941 a fost profesor de religie la Școala normală română unită de învățătoare, iar apoi la Liceul de băieți "Sfântul Vasile", precum și la alte școli de la Blaj, unde a predat religia, latina și italiana. Vorbea limba franceză curent, încă din liceu.  

Din 1945 și până în octombrie 1948, Alexandru Todea a funcționat ca paroh și protopop districtual la Reghin. În această perioadă a fost arestat de mai multe ori de către autoritățile comuniste.  

 Episcop în clandestinitate și în detenție

           După arestarea episcopilor greco-catolici și scoaterea Bisericii Unite în afara legii în 1948 au avut loc în prima fază trei consacrări episcopale fără acordul autorităților comuniste: la 30 noiembrie 1948 a fost hirotonit episcop preotul Ioan Ploscaru de la Lugoj, în 6 martie 1949 preotul Ioan Dragomir de la Baia Mare, iar în 19 noiembrie 1950 a fost consacrat în clandestinitate Alexandru Todea. În condițiile în care toți episcopii greco-catolici din România erau arestați, inclusiv Ioan Ploscaru și Ioan Dragomir, consacrarea episcopală a lui Alexandru Todea a fost săvârșită de episcopul romano-catolic Iosif Schubert, în capela-baptisteriu a Catedralei "Sf. Iosif" din București. Recomandarea pentru ridicarea protopopului Todea în treapta episcopală a venit din partea cardinalului Pietro Parente, conducătorul său de doctorat. Todea a fost hirotonit ca episcop titular de Cesaropolis, în fapt auxiliar al episcopului Ioan Suciu, administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș (cu sediul în Blaj). A participat, în afară de episcopul nou consacrat și de episcopul consacrator, doar părintele George Guțiu, în prezent decanul de vârstă al episcopatului catolic din România. Securitatea a aflat curând de hirotonirea noului episcop și cunoaștea numele noului ierarh.

După consacrare episcopul Todea a continuat să trăiască și să activeze clandestin, revenind la Reghin. La 31 ianuarie 1951, a fost arestat din nou și dus la sediul Securității din Reghin, apoi la cel din Târgu Mureș, după care a fost transferat la Ministerul de Interne, la Jilava și la Uranus, unde a fost anchetat timp de 13 luni. La procesul din 15 februarie 1952, procurorul a cerut condamnarea sa la moarte. Tribunalul Militar București l-a condamnat la muncă silnică pe viață. La 28 februarie 1952, a fost mutat la Sighet, unde deja erau încarcerați toți ceilalți episcopi români uniți cu Roma, cu excepția episcopului Vasile Aftenie, care ajunsese la Sighet și care a fost ucis la București, la 10 mai 1950. 

În închisoare, i s-a dat sarcina să curețe culoarul, precum și alte locuri. Glumind, mai târziu, Alexandru Todea spunea că ajunsese „șef de măturoi.” Securiștii închisorii i se adresau cu apelativul: „Banditule!”  După 13 ani de închisoare, a fost grațiat în august 1964, odată cu toți deținuții politici.  

După eliberare s-a stabilit la Reghin, unde a păstorit clandestin miile de credincioși din părțile locului. Pe 14 martie 1986, a fost ales de către Conferința Episcopilor Catolici în funcția de mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, alegere comunicată Sfântului Scaun: „Deci, 14 martie 1986 trebuie socotită ziua în care a încetat vacanța scaunului mitropolitan al Bisericii Române Unite, intervenită la 5 iunie 1941, prin decesul Mitropolitului Alexandru Nicolescu”  

Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș, Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma  

După data de 22 decembrie 1989, mitropolitul Alexandru Todea și-a continuat activitatea, în condiții de libertate. La 12 martie 1990, Sfântul Scaun l-a dezlegat de titlul de episcop de Cesaropolis și, ținând cont de preferințele conferinței episcopatului din 14 martie 1986, l-a numit Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș și l-a confirmat ca Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică).  

Cardinal al Bisericii Universale  

În anul 1991 a fost ridicat la demnitatea de cardinal. Trei ani mai târziu, la 20 iulie 1994, s-a retras de la conducerea efectivă a Mitropoliei Blajului, din motive de boală.  

A trecut la cele veșnice pe 22 mai 2002. Este înmormântat în Catedrala Sfânta Treime din Blaj.  

 Lucrări  

 Pentru tine învățătoare apostolă, Tipografia Seminarului Blaj, 1942 (Semnată "Părintele Todea")  

Cascada Tinereții, Tipografia "Lumina" - Miron Roșu, Blaj, 1943 (Semnată "Dr. Alexandru Todea, preot-profesor")  

Rugăciunea tineretului, Tipografia "Lumina" Miron Roșu, Blaj, 1945 (Semnată "Păr. Dr. Alexandru Todea, profesor" este o Carte de rugăciuni de 400 de pagini)  

 Titluri de onoare  

 Membru de Onoare al Academiei Române;  

Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce, din 1999.  

 Note  

 Căcuci era satul natal al mamei, situat nu departe de Teleac.  

 Ieromonah Dr. Silvestru A. Prunduș OSMB & Clemente Plaianu, (1992), Cardinalul Dr. Alexandru Todea. La 80 de ani (1912-1992), Editat de "Ordinul [Monahal] Sfîntul Vasile cel Mare", Provincia "Sf. Apostoli Petru și Pavel" România, Tipografia Gloria Cluj, p. 14.  

Ieromonah Dr. Silvestru A. Prunduș OSMB & Clemente Plaianu, (1992), Cardinalul Dr. Alexandru Todea, p. 18.  

 Alexandru Petărlecean, Ion Moldovan: Cardinalul Alexandru Todea. In memoriam, Blaj 2002, pag. 68 și urm. Cu mențiunea: "Periculos pentru societate"  

 Ieromonah Dr. Silvestru A. Prunduș OSMB & Clemente Plaianu, (1992), Cardinalul Dr. Alexandru Todea, pp. 37-38.  

 Surse bibliografice  

Ieromonah Dr. Silvestru A. Prunduș OSMB & Clemente Plaianu, (1992), Cardinalul Dr. Alexandru Todea. La 80 de ani (1912-1992), Editat de "Ordinul [Monahal] Sfîntul Vasile cel Mare", Provincia "Sf. Apostoli Petru și Pavel" România, Tipografia Gloria Cluj.  

Ioan M. Bota, (1994), Istoria Bisericii Universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, Casa de Editură "Viața Creștină", Cluj-Napoca. {sh404sef_social_buttons type=facebooklike type=twitter}

(Articol preluat de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Todea#Originea_.C8.99i_studiile)