simeon2 În data de doi februarie creștinii din toată lumea sărbătoresc Prezentarea la Templu a Domnului nostru Isus Cristos,

sau cum este cunoscută pe meleagurile noastre, Întâmpinarea Domnului.

Biserica a ales să sărbătorească, cu această ocazie, Ziua Vieții Consacrate.

Despre viața consacrată se pot spune, desigur multe lucruri dar, persoana consacrată ar trebui să vorbească cu toată fiinţa ei despre frumuseţea acestui stil de viaţă, pe care este chemată să îl trăiască.

Întotdeauna a fost importantă mărturia propriei vieţi, dar parcă niciodată atît de mult ca în zilele noastre. Aceasta pentru că acum când trăim în această lume secularizată, atât de interesată de câştig, de putere, de imagine, cuvintele nu mai conving. Sigur că la această stare de lucruri a contribuit şi gândirea relativistă care a pătruns atât de mult în mentalitatea tuturor. De aceea azi, mai mult ca oricând, omul are mai multă nevoie de martori decât de profesori. Mai mult, cuvintele pot chiar dăuna sau pot să devină o ocazie de scandal, dacă nu sunt însoţite de o viaţă coerentă.

La acest aspect suntem chemaţi să reflectăm cu toţii, deoarece toţi creştinii au datoria de a-l duce pe Cristos în lume.

Viaţa consacrată este, în primul rând un mare dar pe care Dumnezeu îl face omenirii.

Persoana consacrată este chemată ca prin propria viaţă, modelată după cea a Mirelui său Divin, Isus Cristos, să-i ajute pe ceilalţi credincioşi şi pe toţi oamenii să îşi îndrepte privirea spre misterul Împărăţiei lui Dumnezeu, Împărăţie deja prezentă între noi dar care îşi va găsi adevărata împlinire abia în cer, când îl vom putea contempla pe Dumenzeu aşa cum este El.

Persoana consacrată este chemată să nu caute altceva pe acest pământ decât prezenţa lui Dumnezeu.

În scrierile părinţilor deşertului întâlnim o povestioară foarte sugestivă despre aceasta:

„Un tânăr discipol a mers într-o zi la maestrul său şi i-a spus: «Învăţătorule, vreau să îl găsesc pe Dumnezeu". Maestrul a zâmbit. Pentru că era foarte cald, l-a invitat pe tânăr să facă o baie în râu. Tânărul se aruncă în apă iar maestrul a făcut şi el acelaşi lucru. Ajunse lângă tânăr şi prinzându-l l-a băgat cu capul în apă ţinându-l aşa câteva secunde. Tânărul începu să se zbată până când maestrul l-a lăsat să iasă la suprafaţă. După aceasta îl întrebă ce a dorit cel mai mult atunci când se găsea sub apă, «aerul» a răspuns discipolul. «Îl doreşti pe Dumnezeu la fel de mult? – l-a întrebat maestrul»"

Cred că această povestioară vorbeşte de la sine şi ne arată foarte elocvent ce înseamnă să îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, lucru pe care suntem chemaţi să îl facem cu toţii şi cu atât mai mult persoanele care vor să îl urmeze cât mai îndeaproape.

Ar trebui să reflectăm la un alt aspect al acestui argument: cea mai măreaţă vocaţie din întrega istorie a mântuirii a avut-o Fecioara Maria, vocaţie pe care i-a făcut-o cunoscută îngerul Gabriel, care a vizitat-o în casa ei din Nazaret. În camera noastră Îngerul Gabriel nu intră în mod vizibil, dar pentru fiecare dintre noi Domnul are un plan, fiecare este chemat pe nume de către El. Rolul nostru este de a deveni persoane capabile să asculte vocea Sa şi care să aibă curajul de a răspunde cu generozitate „da" chemării pe care El o adresează. Şi azi, ca în timpul lui Isus, secerişul este mult dar lucrătorii sunt puţini. Să profităm de această întâlnire a noastră ca să-l rugăm pe Stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său.

Să nu ne oprim la această rugăciune ci să avem curajul şi disponibilitatea de a răspunde afirmativ atunci când Domnul va bate la poarta inimii noastre cu aceaşi cerere: vrei tu să devii secerătorul Meu în lume?

Poate o să vă puneţi întrebarea: Doamne oare mă vrei cu adevărat? Nu e un lucru prea mare pentru mine? Nu sunt eu prea neînsemnat pentru aceasta? Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: nu te teme! Aceleaşi cuvinte: „Nu te teme" le adresează Dumnezeu fiecăruia dintre noi.

(articol preluat de pe site-ul www.figlie-misericordia.ro)